ianuarie 13, 2019

„Ești ceea ce mănânci!”

image

„…Așadar nu fi rapid, ieftin, ușor sau fals.” Iată un citat care include tot ceea ce trebuie să știți despre mâncarea sănătoasă. În ultimele zile am vorbit mult despre cum să ajungeți la un echilibru mental, să vă vedeți mai frumoase, să înțelegeți cât este de importantă cantitatea și frecvența meselor.

Acum putem adăuga în discuție și calitatea meselor, căci de ea depinde sănătatea noastră. Un corp frumos și sănătos începe din interior. Iar pentru asta, mâncarea pe care o consumăm trebuie să fie mâncare adevărată. Jordan Peterson, unul dintre cei mai urmăriți psihologi ai momentului, spune că fericirea noastră depinde în bună parte de alimentele pe care le consumăm. Într-un video pe care l-am urmărit recent, el zice așa:

„Oamenii consumă prea mulți carbohidrați. E ceva în neregulă cu felul în care ne hrănim. Să zicem că mănânci mulți carbohidrați și mult zahăr. Ceea ce se întâmplă este că o astfel de alimentație favorizează dezvoltarea unei bacterii în intestin care adoră pur și simplu carbohidrații și zahărul. Iar tu crezi că ai mereu poftă de ceva nesănătos sau de ceva dulce. Crezi că ți-e poftă, când de fapt bacteria se joacă cu poftele tale.”

Sunt de acord cu această argumentare. Numărul persoanelor supraponderale crește alarmant, stările de depresie, nefericire, nemulțumire sunt din ce în ce mai comune. Cifrele sunt la fel de îngrijorătoare: în fiecare an, în România, crește procentajul obezității, în timp ce ocupăm locurile fruntașe, în Europa, la capitolul băuturi îndulcite, pâine, cartof, orez  (în 2016, de exemplu, un român a mâncat, în medie, 158 de kilograme de făină).

Nu putem controla tot în această lume, dar putem controla ceea ce punem în corpul nostru. Nimeni în lumea asta nu a zis vreodată  „Oh, ce rău îmi pare că sunt sănătos!” Sănătatea este cea mai valoroasă din viața noastră, o asociem cu viața lungă și totuși o scoatem din calcul când ne pierdem în supermarketuri fără să ne dăm seama.

Trebuie să avem o relație pozitivă cu corpul nostru, dar și cu mâncarea noastră, pentru că ea reprezintă combustibilul care ne oferă energie, dispoziție, chef de viață. Să o folosim tocmai pentru a avea aceste lucruri, nu pentru a ne sabota singuri! De câte ori nu ai fost obligat să iei medicamente după o masă copioasă? Ba chiar, de câte ori nu au ajuns oamenii la medic după ani de zile de consum excesiv de zahăr, făină, alcool, tutun?

Există o impresie generală cum că mâncarea sănătoasă este egală cu dieta. Greșit. Faptul că mai mâncăm și alimente fără ambalaj nu înseamnă că ținem o dietă, ci că alegem varianta adevărată a alimentelor. Să îți formezi un obicei este greu, mai ales la început, însă efortul merită și se poate transforma într-un lifestyle. Obiceiurile bune se formează greu, dar te țin toată viața!

Îmi spun prietenii că nu au de ales când le este poftă de mâncăruri nesănătoase. Ba sigur că au de ales. Dacă există un lucru pe care să îl controlezi, acela este corpul tău, chiar și să caute mai des alimentele sănătoase. Da, pare ireal, dar după câteva luni de alimentație am simțit pe pielea mea acest lucru. Și este minunat! Stomacul revine la gusturile de bază și uită de cele procesate, iar la un moment dat poți să îți dorești să mănânci un măr la fel de mult cum îți doreai să mănânci fast food. (Și mărul poate fi considerat fast food, right? :P)

Intră ultra-rapid în forma mult dorită cu ajutorul RESET – programul urmat și de Iby.

Mamele care își doresc să slăbească alegând o alimentație sănătoasă, nu aleg doar pentru ele, ci și pentru copii lor. Într-o viață de mamă mereu va exista grija meselor. Gătim separat adulților și copiilor. De ce? Pentru că oferim copiilor mâncarea mai sănătoasă. Nu ar fi mai ușor să mănânce toată familia sănătos?

Când am început alimentația și mi-am dat seama că putem mânca împreună cu gemenele noastre, mi s-a părut wow. Am salvat o groază de timp și energie, pe care ulterior le-am putut oferi fetelor.

Pe lângă faptul că alimentația corectă ne menține sănătatea, tot astfel începe și procesul de slăbire. O alimentație diversificată, bogată în nutrienți, echilibrată, care include 5 mese pe zi, te îți va aduce  rezultate incredibile, iar tu vei redescoperi  bucuria și plăcerea gusturilor meselor sănătoase.

Iby alături de gemenele sale

Știați că reînnoirea celulară este un proces natural, prin care pielea se regenerează complet? Acest proces poate dura între 28-35 de zile. Și ficatul este capabil să se regenereze complet în 2 luni. Regenerarea însă depinde de ceea ce mâncăm, bem sau consumăm. Așa că cine a spus, a spus bine: „Ești ceea ce mănânci”. La propriu. Organismul nostru se poate reînnoi, având o periodicitate. Tot ceea ce trebuie să facem este să nu îl împiedicăm. Mâncarea contează.

Așa că… mănâncă sănătos și slăbește deștept.

Exercițiul pe care ți-l propun:

Cea mai eficientă măsură nutrițională în slăbire este limitarea consumului de carbohidrați simpli care se regăsesc în abundență în făină, zahăr și toți înlocuitorii lor. Această măsură poate declanșa și menține organic procesul de slăbire. Eu totuși îți recomand ca la început șă nu excluzi fructele. Poți păstra chiar o lipie sau o felie de pâine integrală la micul dejun sau crackerși din cereale integrale peste zi.

Să îți fie de bine! Rămâi cu mine.

Acum disponibil și programul de coaching transformațional pentru slăbire rapidă, desfășurat de Andra cu Iby pentru transformarea sa fizică spectaculoasă.

Programul de food coaching include atât consultanță nutrițională, cât și sesiuni motivaționale în care vei primi tot suportul și instrumentele necesare pentru a depăși perioadele de platou, poftele emoționale și blocajele de demotivare.

Dă-ne un email la hey@andramunteanu.ro și ocupă unul din cele 7 locuri disponibile lunar pentru programări. Locurile se ocupă în ordinea sosirii cererilor, în măsura disponibilității lor.

 

share:

Comments (No Responses )

No comments yet.