iunie 4, 2018

Călătoria mea și a corpului meu în timp, Episodul 7

image

Săptămâna 6

Iby: La unul din antrenamentele de săptămâna asta am ajuns printre primii în sală. Antrenorul era și el prezent, iar înainte de a începe ora s-a uitat la mine și mi-a zis: „Ai mai slăbit, Iby!”. Bineînțeles zâmbea și degetul meu mic auzind cuvintele lui. Ați mai văzut un grup de copii în care numai un singur copil are o înghețată imensă în mână, iar toți ceilalți se uită la el? Da, acel copil eram eu și zâmbeam mai tare ca niciodată. La aceea oră de antrenament parcă am prins aripi. Mă simțeam o învingătoare.

Andra – Vorba cea bună

O bună bucată de vreme ce m-a preocupat cel mai mult a fost care e starea mentală cea mai eficientă, în care un om poate construi cea mai frumoasă variantă a corpului său. Și în consecință, care e atitudinea cea mai bună pe care antrenorii Limitless ar trebui să o aibă cu membrii comunității, cocktailul perfect de atitudini, ton, cuvinte, fermitate sau empatie care să funcționeze ca o scurtătură rapidă exact către cea mai înaltă motivație a celor cu care lucrăm.

'Deși pentru oricine o vede, principala trăsătură a lui Iby, care sare în ochi, este frumusețea, pentru mine mereu a fost bucuria, energia și deschiderea cu care trăiește totul.' - Andra

„Deși pentru oricine o vede, principala trăsătură a lui Iby, care sare în ochi, este frumusețea, pentru mine mereu a fost bucuria, energia și deschiderea cu care trăiește totul. ” – Andra

Unul din marile trenduri în lumea fitnessului sunt programele în care tragi de tine până la capăt și chiar după capăt. Fără să stau prea mult pe gânduri aș spune că acestea sunt tipurile de antrenamente care fac cel mai des săli pline.

Zeci, sute, mii de persoane se îngrămădesc la cel mai dur antrenor al sălii. Unii dintre noi suntem chiar dispuși să trecem cu vederea sau să interpretăm sub un ton plin de umor cuvinte care altădată, în alt context, ne-ar fi sunat cu ușurință a insultă. Doar, doar, antrenorul în cauză ne va reda frumusețea pierdută și privirea ceva mai prietenoasă și caldă pentru propriile forme. De câte ori funcționează asta cu adevărat?

De destul de multe ori funcționează. Doar că punctual. Și de multe ori prețul, în kilogramele recâștigate, poate să fie chiar mai mare decât kilogramele pierdute inițial. Și sigur, sunt și câteva persoane la care regula nu se aplică și ăsta e singurul mindset în care se pot remodela.

Firul roșu pe care l-am observat cu ușurință e unul singur: nu poți să construiești din resentiment, nerv, furie și presiune un corp pe care să îl iubești.

Sau poți, dar fie costurile și resursele mentale pe care le vei consuma pe acest drum vor fi atât de mari și istovitoare, încât atunci când vei atinge targetul îți vei da seama că nu a meritat. Sau că vrei mai mult, că tot nu ești fericită cu persoana pe care o vezi în oglindă.

Cel mai acut simptom al persoanelor care aleg această cale e că și atunci când centimetrul și cântarul înclină spre perfecțiune, privirea lor pare să le arăte cel puțin încă câteva kilograme care nu-i așa, ar merge date jos? 🙂

Dacă există un lucru pe care îl știam deja, și pe care l-am reînvățat din conversațiile cu Iby, acela este că ce ne dorim cu toții, sau poate mai mult noi, femeile, nu e un anume număr pe cântar. Am avut 51 de kilograme ani întregi fără să îmi iubesc formele o secundă, dorindu-mi mereu și alte multe îmbunătățiri. Ani mai târziu, am avut 58 de kilograme și m-am văzut fără cusur, iar kilogramele s-au evaporat fără să realizez.

O minte senină poate fi de multe ori ingredientul secret care să îți aducă fericirea unui  corpului mult dorit.

Intră ultra-rapid în forma mult dorită cu ajutorul RESET – programul urmat și de Iby.

Iby – Călătoria mea

Mi-am propus să am în program 3 clase diferite de antrenament, pe care le voi alterna. Deja am bifat două ore eficiente: Total body și Functional step. Acum că am început și antrenamentele, vreau să fac totul ca să construiesc corpul pe care mi-l doresc. Să îmi recapăt frumusețea.

Functional step a fost eficient. Am tipul de corp care acumulează grăsime de la șolduri în jos, așadar acest antrenament a fost potrivit. Cel mai mult am lucrat picioare, coapse și fese. Am simțit de multe ori că sunt la un pas de leșin, că mișcările sunt prea solicitante, dar după antrenament am știut că această clasă va rămâne obligatoriu în programul meu de sport deoarece se concentrează fix pe acea parte a corpului meu pe care îmi doresc să o îmbunătățesc.

O poză chiar de săptămâna trecută cu Iby purtând prima rochie frumoasă pe care și-a cumpărat-o pentru a sărbători kilogramele deja pierdute, dar și aniversarea de 2 ani de căsnicie.

O poză chiar de săptămâna trecută cu Iby purtând prima rochie frumoasă pe care și-a cumpărat-o pentru a sărbători kilogramele deja pierdute, dar și aniversarea a 2 ani de căsnicie.

Înainte de Limitless nu am fost niciodată la antrenamente de grup, dar acum le-aș recomanda oricui. Am mai avut momente când am cumpărat abonament la sală și mergeam din când în când să fac mișcare, dar mereu singură. Făceam mișcare, dar nu creșteam niciodată doza de efort peste zona mea de confort. Schimbam aparatele des și nu mă focusam numai la un singur lucru. Dacă oboseam, luam pauze lungi, stăteam jos sau în cel mai rău caz întrerupeam antrenamentul și mergeam acasă.

Antrenamentele de grup sunt cu totul altceva, un câștig uriaș pentru forma fizică a unei femei. În primul rând, trebuie să ai un antrenor bun, sever și serios.

Dacă ai găsit antrenorul potrivit tot ce ai de făcut e să mergi la clasele lui de grup. Aceste antrenamente sunt ideale pentru cei care nu sunt destul de motivați să facă singuri mișcare și au nevoie de un impuls extra.

Când vezi în jurul tău alte 15 persoane care nu se opresc și toată lumea ține ritmul, nu te vei opri nici tu. Antrenorul vede tot și îi e ușor să te motiveze. Nu e greu să observi singura persoană din grup, care nu se ține de ritm. Iar asta funcționează grozav pentru mine.

La antrenamentele de grup pe care le fac zilele acestea descopăr că limitele mele de fapt sunt numai niște obstacole. Ceea ce credeam eu limită de fapt era un confortdat de surplusul de kilograme sau de neîncrederea în mine.

La antrenamentele de grup mi-am dat seama că pot mereu mai mult decât aș crede și nu există limite reale.

La fiecare clasă fac mai mult decât înainte și acest lucru îmi dă încredere, putere și bucurie. Știu că am ales un antrenor (mulțumesc, Dani!) și un program potrivit, care nu numai mă ajută în procesul meu de a pierde în greutate, dar mi-a deschis și ochii.

Citeam numele kNOw LIMITS STUDIO și am crezut că înțeleg conceptul. A trebuit o lună și jumătate să înțeleg cu adevărat că trebuie să ai limite ca să nu mai fie limite. Înțelegeți? 🙂 Rămâneți cu mine.

Citește continuarea aici.

***

Alimentația urmată de Iby în cele 3 luni ale călătoriei sale dar și know-how-ul nutrițional pot fi accesate în programul online All-inclusive RESETCumpără acum pachetul RESET și creează-ți corpul de vară pe care ți-l dorești. Click AICI și fii unul dintre cei care se vor bucura de o transformare corporală uimitoare!

share:

Comments (No Responses )

No comments yet.