mai 20, 2019

Mădălina: 17 kilograme în 3 luni și o alegere pe viață

image

Mădălina Postoiu este una dintre acele persoane la care privești cu admirație. A făcut un salt calitativ extraordinar rupând cercul vicios în care se afla și pierzând astfel, în trei luni, 17 kilograme. Cum are loc o astfel de transformare? Afli din interviul pe care ni l-a oferit.

Cum și ce te-a determinat să iei decizia de a-ți redesena corpul și de a-ți reconstrui silueta?

Am auzit de Reset într-o perioadă din viața mea în care simțeam nevoia să fac ceva pentru mine, atât din prisma sănătății, cât și din punct de vedere fizic. În schimb, aveam nevoie de motivație, în aproape toate aspectele vieții mele, aveam nevoie să găsesc în mine forța de a face mai mult decât credeam că pot face, de a-mi depăși limitele. Eram genul de om care își punea singur bariere. Reset era exact ce-mi trebuia.

De ce ai ales Reset ca program de remodelare corporală care să îți fie „partener de drum” în această decizie?

De mică am fost mai plinuță. Am încercat majoritatea dietelor, dar cu rezultate doar pe termen scurt. Slăbeam o perioadă, apoi puneam totul la loc, plus ceva mai mult.

Din prima clipă cu Reset am fost optimistă și am avut încredere că dacă îmi doresc ceva cu adevărat, voi reuși. M-a schimbat efectiv. Omul care mi-a fost alături în acest proces și care m-a sprijinit necondiționat indiferent de formele și stările mele a slăbit și el 7 kilograme. Logodnicul meu a adoptat și el, între timp, acest stil de a mânca sănătos.

 Care a fost cel mai greu moment al tău din călătoria Reset?

Dependența de zahăr! Am eliminat complet băuturile acidulate, obișnuiam să beau chiar și 2 litri de suc pe zi, energizant. În schimb le-am înlocuit cu apă si ceaiuri. Am eliminat dulciurile. Mâncam și între mese o grămadă de covrigei, semințe, orice putea fi ronțăit, ca să nu mai amintesc de fast-food. Mă simțeam blocată într-un cerc vicios din care îmi părea imposibil să ies.

Transformarea Mădălinei după doar 2 luni de Reset

Dar cea mai mare bucurie?

În urma acestui program nu am doar o singură bucurie, din contra: mă simt mult mai bine, mai ușoară, mai activă, am o mobilitate mai bună, numerele de la haine au scăzut și le îmbrac pe cele la care nu mai visam de mulți ani.

Ce spune cântarul acum după cele 3 luni de program? Dar felul în care te vezi în oglindă?

Cântarul este mai ușor cu 17 kg după cele 3 luni petrecute în acest program minunat. Cel mai greu îmi era să trec prin fața oglinzii. Încercam să o evit pe cât posibil. Apoi îmi era greu să îmi caut ceva de îmbrăcat. Ajunsese să fie o experiență rușinoasă, umilitoare pentru mine. După cele 3 luni de program mă simt din ce în ce mai bine și mă admir în oglindă zilnic, iar toți rămân uimiți pe zi ce trece de schimbarea mea.

Un gând de final?

Am învățat că totul este posibil și niciodată nu e târziu să schimbi ceva ce nu-ți place. Recomand cu toata încrederea tuturor celor care vor să învețe ce înseamnă un stil de viață sănătos.

Primul pas este decizia de a nu rămâne unde ești acum!”

 

share:

Comments (No Responses )

No comments yet.