ianuarie 25, 2019

Răbdarea şi recompensele care vin la pachet cu ea

image

Am ajuns să port haine de măsură M, plecând de la XL. Iar  acum mi-am propus o mărime şi mai mică. Este o realizare foarte mare și un drum lung, care nu a fost uşor deloc. Au fost momente grele, când simţeam că nu mai vreau nimic, doar să mă opresc şi să îmi apăs faţa în pernă plângând, obosită şi mâhnită. Voiam rezultate mai mari şi le voiam ACUM!

A fost un drum lung, dar fiecare pas și-a avut rostul, fiecare obstacol și-a avut rolul și fiecare picătură de apă a ajuns unde trebuie. Mai e o nuanță până obțin ceea ce mi-am propus, aşa că a meritat efortul. Toate greutățile au contribuit la ceea ce sunt astăzi și nimic nu este mai prețios decât starea mea de bine, într-un corp pe care îl iubesc.

Dacă mâine aș câștiga marele premiu la loto, dar fără să am educație financiară, poate că peste un an nu aș mai avea nimic. Însă dacă mâine aș fi anunţată că peste 6 luni voi câștiga la loto, sigur m-aș pregăti în acest timp să știu unde investesc suma respectivă. Fix așa se întâmplă și cu silueta mult dorită: dacă de la 84 de kg a doua zi m-aș trezi la 60 de kg, sigur nu aș avea grijă de mine, ci aș continua viața așa cum o ştiu eu cel mai bine.  Aș mânca tot ceea ce am mâncat înainte, nici la sală nu m-aș duce, iar într-un an poate aș avea din nou 84 de kg.

Când am început cu planul alimentar Reset, mi s-a spus că peste 6 luni voi avea silueta mult dorită. Mi-au înmânat harta şi mi-au arătat destinaţia. Eu trebuia doar să merg pe drumul cel bun şi să nu fac ocolişuri. Aşa că m-am antrenat și m-am pregătit pentru acea siluetă: să o pot menține atunci când o voi avea . Dar nu mă aşteptam că îmi voi pierde răbdarea de multe ori şi că mă voi comporta ca un copil care vrea jucăria ACUM.

Am uitat că răbdarea nu este egală cu aşteptarea, ci este capacitatea de a-ţi păstra buna dispoziţie în timp ce munceşti  asiduu la visele tale. Slăbirea rapidă nu este întotdeauna dorită, dacă ne uităm onest la efectele sale secundare şi costurile psihologice şi fiziologice cu care vine la pachet.

La începutul programului de fiecare dată mă bucuram și mă ambiționam când auzeam despre alte persoane care au fost în situația mea, dar și-au schimbat viața cu succes. De fiecare dată mă simţeam mai bine știind că nu sunt singură, că nu e doar problema mea și că nu este imposibil. De fiecare dată mă felicitam și mă motivam cu poveștile altora.

Intră ultra-rapid în forma mult dorită cu ajutorul RESET – programul urmat și de Iby și ai 50% reducere în luna ianuarie! Folosește codul de voucher oferit de Iby: SlabesteAcum

Aceste poveşti mă hrăneau și îmi dădeau puterea de a continua. Aveam nevoie de compasiune şi de exemple de urmat. Aveam nevoie de un reminder că nu este o misiune imposibilă. În clipele grele aveam tendința de a crede că numai mie mi se întâmplă să nu dorm, numai copii mei plâng așa mult, numai eu nu am timp de nimic, însă mereu apărea cineva care avea aceeași problemă ca și mine, iar acest lucru, ca prin minune, mă calma şi mă ajuta să trec peste.

Da, poate ţi se pare amuzant, cititorule, dar așa funcționează. Oamenilor le place să fie împreună la bine, dar chiar și la greu! Din acest motiv este bine să ne întâlnim câteodată cu alte persoane cu aceleaşi obiective, să spunem cuiva greutățile noastre pentru că prin afinitate ne găsim alinarea. Este o terapie bună să ne întâlnim cu persoane care au găsit soluţii la problemele prin care trecem şi noi.

De multe ori am căutat poveștile greu de crezut ale altor mame/femei care au scăzut mult în greutate, care au învins stilul de viață nociv și care acum îşi iubesc corpul. Toate au la comun un singur lucru: iubirea propriei persoane. Toate zic că a fost greu, dar niciuna nu a renunțat. Toate au avut greutăți, obstacole, unele și copii, dar niciuna nu s-a lăsat bătută.

Mi-am dat seama că nu rezultatul le-a făcut puternice, ci lupta propriu zisă. Această luptă deja te transformă, te educă, te face să te iubești și chiar dacă nu câștigi toate bătăliile, mergi mai departe. Rezultatul e doar cireașa de pe tort. Până să ai silueta mult dorită, tu deja te declari câștigătoare. Și asta te face să câștigi, faptul că tu deja te vezi la linia de linia de final.

Un stil de viaţă sănătos te ajută cu siguranţă să ajungi la o greutate corporală ideală, însă vei avea nevoie de un condiment foarte important: răbdarea. Nu este necesar să accelerezi sau să te grăbeşti. Menține ritmul, poţi să și frânezi când simţi nevoia. Important este să nu te opreşti și să te motivezi mereu dând combustibil călătoriei tale.

Recompensele vor apărea pe tot parcursul drumului. Dacă ai răbdare cu tine şi cu corpul tău vei observa în fiecare zi câte o recompensă.. Poate fi iubitul tău care observă că ai slăbit, poate fi o bluză în care încapi din nou, dar cu timpul vor fi toate laudele pe care le vei primi de la toţi şi va fi întreaga ta garderobă din care nu mai trebuie să arunci nimic cu motivul că nu te  mai încap.

La început aceste recompense vor veni precum vine  ploaia. Începe cu o picătură-două, dar în câteva secunde nu vei mai simţi picăturile, deoarece vor fi prea multe deodată. Aşa că preţuieşte răbdarea  şi toate recompensele care vin la pachet cu ea şi primeşte-le pe fiecare. Crede-mă, merită efortul!

Exerciţiul pe care ţi-l propun:

Ţine scopul în faţă mereu. Graba strică treaba. Nu te cântări mereu, vorba aceea: nici la iarbă nu nu te uiţi cum creşte. Echilibrul minte-stomac-inimă este cea mai importantă putere din tine, aşa că aplică metoda intersecţiei atunci când îţi pierzi răbdarea şi încearcă să neutralizezi orice sentiment negativ. Gândeşte limpede şi nu uita de ce ai pornit.

Caută persoane în jurul tău care să aibă aceeaşi obiective ca şi tine şi povestiţi-vă greutăţile prin care treceţi. Motivaţi-vă. Puterea în doi creşte şi motivaţia la fel.

Acum disponibil și programul de coaching transformațional pentru slăbire rapidă, desfășurat de Andra cu Iby pentru transformarea sa fizică spectaculoasă.

Programul de food coaching include atât consultanță nutrițională, cât și sesiuni motivaționale în care vei primi tot suportul și instrumentele necesare pentru a depăși perioadele de platou, poftele emoționale și blocajele de demotivare.

Dă-ne un email la hey@andramunteanu.ro și ocupă unul din cele 7 locuri disponibile lunar pentru programări. Locurile se ocupă în ordinea sosirii cererilor, în măsura disponibilității lor.

share:

Comments (No Responses )

No comments yet.